Paradisul de la Greaca, la 20 de minute de București

La numai 45 de kilometri distanță de București, în județul Giurgiu, Domeniul Greaca este o oază de relaxare, cu toate ingredientele pe care și le doresc oamenii activi, din marile orașe: foarte multă liniște și verdeață cât vezi cu ochii, două piscine cristaline, care îmbie la relaxare, mâncare excepțională și servicii la standarde internaționale, toate pentru a primi oaspeți aflați în căutarea locului ideal pentru evadarea din cotidian.

Pentru cei care-și doresc relaxare activă, tot aici este locul ideal pentru diverse sporturi, de la ciclism și tenis de câmp pe teren de zgură, până la pescuit în apele Dunării, la o distanță de aprozimativ 10 kilometri, sau vânătoare. Se poate face offroad, dar și plajă, într-o atmosferă încântătoare, iar pentru cei mici sunt pregătiți ponei și locuri de joacă.

Complexul turistic de 5 stele se întinde pe o suprafață de 32 de hectare. Terasele cu design futurist creează senzația de evadare din realitate, într-un spațiu exclusivist, făcut să vină în întâmpinarea tuturor exigențelor oaspeților. Chiar dacă ne-am obișnuit cu vacanțele la munte sau la mare, puțini știu că nimic nu se compară cu un apus de soare în mijlocul câmpiei, când mirosul de iarbă proaspătă invadează atmosfera, iar greierii sunt singurii care dau tonul unei nopți liniștite.

 

 

Cei mai avantajați sunt bucureștenii care aleg să se relaxeze la Greaca. Fuga de acasă durează mai puțin de jumătate de oră cu mașina, apoi pot considera că au intrat în cu totul altă lume, foarte departe de zgomotul orașului și de agitația lui. Domeniul Greaca este și locul ideal pentru organizarea celor mai reușite evenimente, de la petreceri private până la teambuildinguri. Spațiul poate fi organizat în foarte multe feluri, în funcție de dorințele clienților.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro Română
X