Delta Dunării și poveștile Dobrogei

Delta Dunării și poveștile Dobrogei

 

Dobrogea înseamnă Delta Dunării, dar și Litoralul Mării Negre, și Munții Măcin, și satele tradiționale care ascund secrete și legende încă necunoscute publicului larg.
O excursie cu barca pe brațul Sfântu Gheorghe poate fi scurtă și fără opriri, variantă din care vizitatorul reușește cel mult să se bucure de priveliște și de câteva fotografii cu păsările din Deltă.
Dar o variantă mai bună este cea a excursiei cu multe opriri. Pentru că satele tradiționale din Dobrogea sunt la fel de uimitoare ca și biodiversitatea.

La Sfântu Gheorghe, de exemplu, poveștile pescarilor care au învățat această îndeletnicire din tată-n fiu sunt la fel de impresionante ca și călătoria în Rezervația Biosferei. Chiar și o simplă poveste a mesei tradiționale se poate transforma aici în cunoaștere, dacă este spusă de oamenii locului, pentru că fiecare rețetă are o istorie seculară, fiecare familie are o poveste proprie și toate etniile au de spus câte un fragment din marea istorie a Deltei Dunării. Pentru cei care caută mai degrabă confortul unei vacanțe de lux, în mijlocul naturii, tot la Sfânntu Gheorghe există și alternativa, la Green Village, resortul cu o capacitate de până la 270 de locuri de cazare, care atrage anual mii de turiști români și străini.

 

Spre Sfântu Gheorghe se poate pleca de la Mahmudia, un punct de pornire foarte confortabil pentru circuite în Dobrogea. Aici se poate ajunge cu mașina, pe drumul județean, iar Hotelul Mon Jardin, de 4 stele, este unul dintre cele mai frumoase de pe malul Dunării. Proprietarul hotelului a făcut, recent, o investiție de 1,5 milioane de euro în prima navă de croazieră construită în România, la Tulcea, după 1990. Nava are 80 de locuri și cele mai moderne dotări, comandate special pentru a aduce noutate acestui tip de ambarcațiune.

Eduard Acsente este unul dintre cei mai buni ghizi locali din Delta Dunării, originar din Sfântu Gheorghe. Poveștile și legendele pe care le cunoaște de la părinți și bunici sunt mai incitante decât orice alte descrieri ale rezervației. Puțini știu că Sulina a fost locuită mult timp de pirați. Comorile lor au rămas până astăzi îngropate în nisip și sunt multe legende care vorbesc despre locurile în care s-ar putea afla aurul. Edy Acsente, care a scris câteva cărți despre legendele străvechi de la Sfântu Gheorghe, dintre care doar două publicate, știe multe astfel de legende care ar putea, într-o zi, să ducă la descoperirea unei astfel de comori, pentru că, dincolo de legende, pirații chiar au existat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro Română
X